Tratament facial la Nomasvello

Nomasvello este un centru de înfrumusețare modern specializat în epilare definitivă și tratamente faciale. Tocmai datorită acestui aspect m-am gândit să mă dau pe mâna unor specilaliști care să îmi rezolve problemele mele cu tenul.



Totul a început de la folosirea unei creme nepotrivite. Din cauza ei a început să mi se exfolieze foarte tare pielea de pe nas și să îmi apară foarte multe puncte negre în zona nasului și în zona dintre sprâncene. Am considerat că este momentul să apelez la un specialist care să rezolve aceste probeleme.
 
O dată ajunsă în salon am avut parte de o primire foarte călduroasă a personalului și am completat un chestionar. Recomandarea Iuliei (o găsiți la Nomasvello Galați - Micro 19) a fost un tratament ProSkin. Tratamentul constă în eliminarea punctelor albe și cele negre, sebumul și urmele de acnee. Acest tratament efectuează o curățare în profunzime a tenului, cu ultrasunete și energie galvanică.
Tratamentul a început prin curățarea tenului. Apoi cu ajutorul aparatului din imagine mi-a îndepărtat toate punctele negre și albe. Deși am fost anunțată că procedura va fi puțin dureroasă în locurile unde punctele negre opuneau rezistență, eu nu am avut probleme și m-am simțit foarte bine și fără nici un pic de disconfort. La final am fost răsfățată cu un masaj foarte plăcut. Am fost informată că crema folosită îmi va hidrata foarte bine pielea și că problema cojițelor de la nivelul nasului vor dispărea cu siguranță.

Având în vedere că eu am fost joi și au trecut câteva zile de la tratamentul de curățare Pro Skin pot spune că mi-am analizat foarte bine tenul după ce am ajuns acasă și recunosc că punctele negre au dispărut miraculos în doar 30 minute. Prefer acest tratament în defavoarea metodei clasice pentru că tenul reacționează mult mai bine la această metodă și economisim foarte mult timp și în plus protejăm tenul. Referitor la deshidratarea tenului meu se văd îmbunătățiri majore. Tenul arată mult mai bine și am primit și o mostră de cremă pe care am folosit-o în salon. Este mult mai luminos și catifelat.

Mă declar foarte mulțumită de experiența pe care am avut cu Nomasvello și cu siguranță voi mai ajunge la ei să încerc și epilarea definitivă.

Etichete: , , , ,