Comanda Romwe(OOTD)

Romwe este unul din site-urile pe care mă mai delectez eu și din când în când îmi mai aleg câte un produs. Am să vă povestesc un pic despre site în general și după asta am să vă povestesc despre produsul pe care l-am ales. Romwe este un site similar cu SheIn. De cele mai multe ori același produs îl găsiți pe ambele site-uri dar la prețuri diferite. Diferă promoțiile care sunt pe site. Coletul ajunge la poșta vamală și sunt suficient de deștepți ca pe colet să fie trecută o valoare mai mică pentru a nu fi nevoiți să plătiți suplimentar la poșta vamală. Coletul ajunge cam într-o lună. De această dată a ajuns cu vreo 5 zile înainte de a se împlini o lună de la plasarea comenzii.

Primesc multe întrebări referitoare la mărimea produsului. Regula este general valabilă pentru site-urile de afară. Mărimea se alege în funcţie de dimensiunile de pe site. Verificaţi dimensiunile şi în felul ăsta aflaţi ce mărime vi se potriveşte. Faceţi acest pas la fiecare produs pe care îl alegeţi pentru că acestea pot diferi de la un produs la altul şi de la o croială la alta.
Vestă - link
Geantă - link


Eu mi-am comandat de pe site această vestă de blană maro. Am găsit o rază de soare și am zis să sperii iarna așa că m-am îmbrăcat ceva mai lejer. Mi-am pus o cămașă, o pereche de blugi și niște ghetuțe și am plecat. Nu mi-a fost absolut deloc fric și m-am simțit tare lejeră cu această ținută. Am dat și eu greș de data asta ..... eu vă dau sfaturi și tocmai eu nu sunt atentă. Mi-am comandat mărimea L pentru această vestă și nu am fost suficient de atentă la dimesiuni. La bust vesta are 88 iar eu am 89 fără sutien .... deci se mi adaugă câțiva centimetri. Rezultatul a fost că m-am pricopsit cu o vestă fixă spre mică. Mă pot închide la ea dar arăt ca o broscuță cu ochii scoși. Blănița arată frumos și merită banii doar că va trebui să fiți atențe la dimensiuni.
 
 
 
 
 
 

Etichete: , , , , ,