Produse consumate in Septembrie si Octombrie

Luna trecută am fost amețită rău. Nu am găsit toate recipientele consumate, am realizat că o parte din ele au ajuns la gunoi înainte de a fi pozate și alte incidente de acest gen. Într-un final am realizat că am prea puține produse ca să mai pot scrie un articol așa că l-am amânat puțin.

Observ că am consumat multe produse pentru păr și asta pentru că mă chinui să îl fac să arate cât mai sănătos și natural. Ideea este că dacă părul arată urât, degeaba ești îmbrăcată.
bine
Am folosit și consumat 2 săpunuri lichide de la Balea. Primul a fost Purple Kisses care miroase demențial de bine a mure și Crin și al doilea a fost cu violete. Primul are 500 ml și al doilea 300 ml. Ambele sunt foarte bune și nu depășesc 7 lei bucata. Eu numai de la ei folosesc săpunurile lichide și în permanență îmi refac stocul. Le recomand cu drag. Ultimul produs din imagine este un gel de duș exfoliant de la Avon. Miroase bine și este suficient de spumant iar granulele exfolianta sunt destul de blânde, deloc deranjante dar nu m-a dat pe spate. Nu este un produs rău dar prefer gelurile de fuș Yves Rocher sau Balea.
Am consumat 2 tratamente pentru păr, ambele de la Avon. Cel din stânga este un tratament pentru păr cu formulă bifazică. Are o consistență uleioasă și trebuia amestecat înainte de folosire. O dată pulverizat pe păr avea și un miros plăcut. Deși printre ingrediente se afla alcool nu m-a deranjat deloc acest aspect. Mi-a plăcut mult și l-aș revumpăra. Al doilea produs a fost ser pentru regenerarea părului și mi-a plăcut. Părul meu este mai disciplinat după ce îl folosesc și în ultimul timp mi s-a regenerat foarte mult părul. Ambele le găsiți la Avon la un preț rezonabil și vă ajung două luni, dacă nu și mai mult. În Carrefour am găsit un șampon regenerant de la Gerovital pe care am dat 3 lei și are 40 ml. Șamponul este transparent și mi-a plăcut cum s-a comportat în contact cu părul. Îl consider un produs bun și aș încerca și varianta full size pentru că din ăsta nu am apucat să înțeleg prea mult.
Șampoanele folosite au fost Dove - nourishing oil care și Balea pentru păr blond. Mi-a plăcut șamponul Dove dar parcă nu sunt pe deplin mulțumită. Nu îmi simt părul scârțâind de Curățenie și descâlcit. Știu că unul din motive ar putea fi faptul că nu am folosit balsamul din aceeași gamă. Am să încerc și alte sortimente. Șamponul Balea nu mi-a plăcut deloc. După folosire puteam să mă laud doar cu faptul că nu aveam părul șiclit pentru că în rest nu face absolut nimic.
Am folosit masca Avon instant repair. Prețul ei a fost undeva până în 15 lei și a fost un produs bunicel dar l-am consumat într-o lună. Mi s-a părut că s-a consumat mult prea repede. 
Am foarte multe demachiante desfăcute și tot ce îmi doresc este să apuc să le consum la timp. Astăzi a venit timpul să mă despart de demachiantul de ochi Avon. Acest produs îl apreciat foarte mult în liceu și pe acest principiu l-am cumpărat și în prezent. Este un produs bun care își face treaba dar prefer noile produse apărute sau chiar loțiunile micelare. De mult timp nu mai folosesc loțiune tonică și asta pentru că am înlocuit-o cu apele florale de la Mayam. A venit timpul să mă despart de apa de mușețel. Un produs foarte bun și de obicei o sticluță de 100 ml, ca asta, mă ține cam o lună și jumătate sau chiar două. Am folosit loțiunea de corp Sun rennaissance, am primit-o cadou la o revistă, și nu mi-a plăcut absolut deloc. Produsul intră greu în piele și în plus după folosire nu îmi simt pielea hidratată.
La categoria - calitate îndoielnică pot încadra și Bic lady. Dacă nu ești suficient de atentă sau apeși puțin mai tare ai toate șansele să te tai. Am pățit-o de câteva ori așa că drumul lor va fi la gunoi. De obicei folosesc bicuri cu aloe pentru bărbați și nu am probleme așa că aveți grijă ce cumpărați. 

Nu mai are rost să vă spun că am terminat muulte cutii de șervețele cosmetice Frotto din LIDL și o pungă de dischete demachiante din DM.

Etichete: , , , , , , , ,