Produse consumate in aprilie si mai

Ca de obicei până să mă dezmeticesc eu să fac această postare la sfârșitul lunii aprilie numai bine că ajunsesem la mijlocul lunii mai așa că am zis că voi face o postare pentru ultimele două luni și recunosc că s-au adunat ceva produse. Sincer vorbind nu am o poză de grup pentru că am preferat ca pe măsură ce am consumat produsele să le pozez și să le arunc pentru a nu mai crea stive de produse goale.
Ca de obicei marca Balea se va regăsi în produsele pe care le-am folosit cu mare plăcere lunile acestea și nu numai. Am folosit săpunul lichid cu piersici de la Balea care este la fel de fin, cremos și parfumat ca toate celelalte și pe care îl recomand atât datorită calității cât și a prețului mic.

Am terminat și sprayul White duamond de la Balea care a avut un miros fin și plăcut și care cu siguranță am să îl mai cumpăr pentru că mirosul mi-a plăcut și m-a ajutat să nu transpir prea mult și să am un miros fresh pe o perioadă destul de îndelungată.
 În ceea ce privește gelurile de duș recunosc că am făcut o colecție impresionantă și încerc să am două maxim trei produse de acest fel la baie. Acest gel de duș de la Enliven l-am câștigat la un concurs și eram curioasă să îl încerc. Consistența mi-a plăcut pentru că eu recunosc că dacă gelul de duș folosit nu face spumă am impresia că nu sunt suficient de curată. Mirosul pot spune că a fost unul potrivit pentru bărbați sau cel puțin impresia asta mi-a lăsat-o, drept pentru care am folosit acest gel de duș împreună cu iubitul meu. Nu aș mai cumpăra acest gel de duș pentru că sunt alte game de geluri de duș care mă atrag.
Scumpul meu iubit și-a luat din DM acest șampon de la Head&Shoulders pentru că a fost atras de mirosul de mere verzi însă după ce a folosit jumătate din tub a zis că el nu-l mai vrea și stătea aruncat din stânga în dreapta. Recunosc că l-am folosit eu până la final și în afara faptului că la aplicare se simțea un miros specific nu pot spune că a făcut minuni sau că s-a comportat diferit față de șampoanele care le folosesc eu. Sincer nu aș mai achiziționa acest produs pentru că nu am găsit un acel mare plus care să mă motivele să îl achiziționez din nou.
Am terminat și săpunul lichid de la Balea care a avut un miros foarte plăcut dar abia aștept să îl încep pe cel nou pentru că are un miros nou și trebuie încercat. Recomand acest săpun lichid de la Balea.

Recomand cu căldură Gelul de duș Yves Rocher cu ceai verde din China pentru că nu vă va dezamăgi. I-am făcut aici și un review ca să puteți vedea părerea mea despre el .... chiar merită încercat.
Mă despart cu tristețe și de parfumelul C-THRU blooming. Dacă nu vă mai amintiți vă spun eu că l-am achiziționat drept cadou la o revistă pe care am dat doar 10 lei și regret și acum că mi-am cumpărat o singură revistă. Nu știu care este prețul lui în magazin însă eu am fost mulțumită de parfum și chiar a persistat.
Nu știu ce a fost în capul meu când am hotărât să îmi cumpăr masca de păr de la Kallos cu lapte. În trecut am mai folosit-o însă mi-am luat borcănel mic dar acesta are 800 ml și mi s-a părut că s-a consumat foarte greu având în vedere că a fost folosit doar de mine. Este un produs bun însă de acum nu voi mai cumpăra o cantitate atât de mare pentru că m-a ținut foarte mult și deja sunt sătulă de acest borcănel numai cât îl văd.
 
Am terminat și crema antivergeturi pe care o găsiți în DM și cred că în stilul ăsta la sfârșitul sarcinii voi putea afla câte creme de acest gen am folosit. Am termiant și crema cu unt de cacao însă aceasta a fost într-o variantă mică pe care am luat-o doar ca s-o încerc dar mi-a plăcut foarte mult ... o recomand. În prezent mi-am cumpărat o altă cremă pentru vergeturi dar doar pentru a nu mă plictisi de un anume produs nu că această cremă nu ar fi bună. Până acum nu am avut nici o problemă cu pielea și nu mi-a apărut nimic suspect ceea ce înseamnă ori că este bună crema ori că am o piele suficient de elastică.

Sper să vă fie de folos această postare și vă doresc o seară frumoasă!

Etichete: , , , , , ,