Haine de graviduta

Una din problemele pe care le întâmpini atunci când ești gravidă este vestimentația. Până în momentul în care a început să mi se vadă burtica am putut purta hainele pe care le purtam zi de zi însă pe măsură ce burtica a început să crească deja nu mai puteam purta anumite haine.

Un exemplu foarte bun au fost blugii strâmți în talie pe care nu-i mai puteam suporta și în primă fază au fost înlocuiți cu colanți. Singurul magazin în care am putut găsi haine de gravide a fost H&M de unde mi-am cumpărat câteva lucruri dar am să vă spun într-o viitoare postare. Astăzi vreau să vă spun despre oferta din magazinul LIDL cu haine pentru mămici.

Eu am căutat pe mai multe site-uri dar vreau să zic că este destul de complicat să mă decid. Pe de o parte unele mi se păreau prea bătrâncioase și unele site-uri aveau niște hăinuțe drăguțe dar cam exagerate ca preț.

Să nu uit ce vroiam să vă spun pe telefon am aplicația LIDL și mă uit tot timpul să văd ce oferte au. Am fost foarte bucuroasă să văd că joi 5 iunie 2014 vor avea haine de graviduțe și am zis că nu trebuie să ratez această zi. Îmi doream câte un produs din fiecare model pentru că nu au fost foarte multe sortimente.

Pozele sunt făcute astăzi când am ajuns acasă și îmi cer scuze dacă nu vi se par foarte bine realizate însă trebuie să țineți cont că mi le-am făcut singură după o zi destul de încărcată.
 
 Mărimile pentru gravide nu corespund cu cele cu care erați obișnuite ci trebuie să vă luați cu un număr mai mic sau cel puțin la H&M și la LIDL asta s-a întâmplat(valabil doar pentru bluze și cămăși). Eu de exemplu purtam mărimea M iar la hainele de gravide port mărimea S. Această bluziță nu pot spune că este cea mai frumoasă dar este lejeră și s-a așezat câtuși de cât ok. Prețul acestei bluze a fost de 30 lei și nu mai rețin dacă erau și alte culori pentru modelul ăsta.
Colanți pentru gravide i-am cumpărat deși am fost cam în dubii. Motivul a fost acela că acești colanți seamănă mai mult cu un dres și până la urmă așa și sunt. După ce am ajuns acasă și i-am probat aș putea spune că este un dres puțin mai gros și prin unele locuri sunt puțin cam transparenți în așa fel că atunci când îi voi purta va trebui să port o bluză mai lungă. Prețul acestor colanți a fost de 25 lei și erau pe negru, albastru închis și roșu.
 
 
 Mi-am cumpărat și o rochie maxi care am zis că este suficient de lejeră încât burtica mea să stea relaxată. Aceasta nu este specială pentru gravide însă mi s-a părut că se potrivește. Sub sâni are un elastic micuț de jur împrejur și în plus pe deasupra are un cordon roz pe care îl puteți vedea și în poză. Rochia era disponibila pe 3 modele și chiar mai era unul destul de drăguț și foarte colorat iar pe rochie am plătit 45 lei.
 Mi-am cumpărat și această pereche de pantaloni scurți care nu sunt de gravide însă am fost atrasă în primă fază de prețul lor foarte mic adică 15 lei după care uitându-mă mai atent mi-am dat seama că îmi plac. După ce am ajuns acasă și i-am probat nu am regretat deloc că i-am cumpărat. Unei persoane normale îi vin perfect însă eu îi port puțin mai lăsați dar sunt foarte buni.

Aveam nevoie și de niște sandale lejere pentru că sunt sigură că multe fete folosesc propoziția "nu prea am cu ce să mă încalț" și vroiam să îmi cumpăr ceva cu alb însă până una alta mi-au sărit în ochi aceste sandale și le-am luat pe astea pentru că mi s-au părut comode și în momentul în care le-am luat am zis că se potrivesc cu vestimentația pe care o port de cele mai multe ori. Prețul lor a fost de 69 lei și le-am cumpărat de la Deichman.

Am să revin cu o nouă postare în care să vă arăt ce haine de graviduță mi-am cumpărat de la H&M

Etichete: , , , , , , , , , ,