Hidroizolatia ... o mare problema

Știu că pentru multe persoane această postare este total neadecvată pe acest bloc însă trăiesc cu speranța că cineva va citi această postare și ma va putea ajuta cu un sfat.

Eu locuiesc împreună cu prietenul meu într-un bloc cu 4 etaje și apartamentul nostru este la etajul 3 și are 3 camere. Nu știu cum se face dar majoritatea locatarilor de la etajul 4 locuiesc în Italia și vin din când în când pentru a mai face modificări în casă.

În 2009 în apartamentul de deasupra noastră au început lucrări serioase. Au dărâmat o grămadă de pereți au băgat picamărul în casă .... era un zgomot infernal în tot blocul.A fost prietenul meu la ușa lor și au fost și alți locatari dar de fiecare dată spuneau că mai au câteva zile și termină. Un alt vecin a făcut reclamație la Inspectoratul de stat în construcții și nu le-a deschis nimeni ușa în condițiile în care erau muncitorii în casă dar neavând nici un fel de autorizații pentru modificările făcute le-a fost frică să deschidă.

Modificările au fost făcute în decursul verii în 2009 și după asta mulțumiți și liniștiți nu a mai apărut nimeni la acest apartament.

Acum 2 ani, adică în 2011, când au început să se topească zăpezile a început să se umezească peretele din unul din dormitoare într-un colț. La scurt timp a început să se umezească și în celălalt dormitor în aceeași parte. Cu timpul am început să punem ligheane cu apă atunci când ploua sau până s-au terminat zăpezile și nu reușeam să dau de cineva de deasupra mea. Întâmplător am găsit o nepoată a vecinei de deasupra care mi-a deschis și am rămas îngrozită de felul în care arăta apartamentul ei.

Apa curgea pe peretele comun dintr dormitoare și și-a făcut ditamai șanțurile. Într-unul din dormitoare plouă și în mijlocul camerei. Apartamentul arată horror ....
Această este o poză făcută vecinei la unul din pereți care surprinzător în poză arată ceva mai bine ca în realitate.

Am fost la asociație în ideea de a rezolva această problemă prin asociație ... am depus o cerere prin care am precizat ca este de datoria asociației să rezolve această problemă și nu reușim să o scoatem la capăt. Nu știu cum se face dar la asociație este o țață care are o gura imens de mare și cu care nu se poate vorbi. Concluzia asociației este de datoria celui direct implicat.

Un vecin a făcut reclamaţie la Inspectoratul de stat  în construcţii sau poliţia locală nici nu ştiu exact şi a primit o citaţie în poştă prin care proprietara apartamentului era chemată cu documentaţia în baza căreia şi-au făcut modificările în casă. Surprinzător .... acea nepoată a venit şi a zis că a rezolvat problema cu reclamaţia şi că degeaba se agită acel vecin. Îmi vine să mă urc pe pereţi ... e posibil aşa ceva?!

Am chemat niște firme să vadă problema existentă și să ne dea o soluție și un preț. Soluțiile majorității au fost diverse. În primă fază ar trebui făcută toată hidroizolația după care să se facă apartamentul în cauză plus vecinul de lângă pentru că probleme ar fi și pe hidroizolația lui și că e posibil să vină și de la dânșii și abia în ultimă fază să se facă strict pe apartamentul cu problema.

Locatarii care stau pe același palier sunt foarte ciudați și nu cred că ar pune bani pentru hidroizolație adică în concluzie cheltuielile vor trebui suportate de etajul 4 și 3. Singurul preț care l-am primit de la o firmă a fost de 2.500 lei.

Am vorbit cu vecina de deasupra referitor la reparațiile care trebuie făcute la mine în casă de cine vor fi suportate și am întrebat-o dacă are asigurare obligatorie ..... și nu are asigurare obligatorie. Cum e posibil aşa ceva?

A mai avut cineva vreo problemă asemănătoare? Ce soluții ați găsit? Cine ar trebui să îmi plătească cheltuielile privind reparația celor 2 dormitoare?

Etichete: , ,