Metode de epilare

Iată patru metode de epilat care te stopează în timp creşterea părului:

Ceara



Ceara se numără printre cele mai folosite metode de epilare pentru că este o procedură de durată, firul de păr crescând într-o perioadă de până la 3 săptămâni.

Utilizarea regulată, un timp îndelungat, va face ca firele de păr să fie mai fine şi mai rare. Astfel epilarea va deveni mult mai simplă şi mai puţin dureroasă.

Alegerea între ceara caldă şi cea rece ţine numai de preferinţe, dar trebuie să ai în vedere că epilarea cu ceară rece este mai dureroasă, pentru că porii nu sunt deschişi, aşa cum se întâmplă în cazul epilării cu ceară încălzită.

Eu mi-am cumpărat un epilator cu rezervă de ceară și benzi de hârtie. Este bun își face treaba însă este puțin incomod să te faci singură cu el.


Ăsta este epilatorul meu pe care l-am cumpărat de la un salon de înfrumusețare acum vreo 3 sau 4 ani.

Epilatorul


Epilatorul te scapă de firele nedorite de păr, exact ca şi ceara, prin smulgere. Dar pentru că firele sunt smulse ceva mai lent, durerea poate fi resimţită mai puternic.

Cu timpul, însă, durerea va scădea treptat şi epilatul va fi mult mai simplu! Poate fi folosit cu uşurinţă și în zona inghinală, mai ales dacă ai un epilator prevăzut cu capete mici, pentru zonele mai greu accesibile. Nu uita să-ţi faci un duş îaninte de epilare, pentru ca porii să se deschidă în contact cu apa.


Mult timp m-am făcut cu epilatorul și eram foarte mulțumită dar la un moment dat au început să îmi crească fire de păr pe sub piele și erau foarte inestetice alea. Multe persoane mi-au spus că epilatorul ar fi responsabil pentru asta și am început să îl folosesc din ce în ce mai rar.

Nu am mai făcut poze la epilator pentru că nu este unul ieșit din comun ... este un epilator clasic cu atenuator de durere.

Epilare definitivă pentru acasă


Deşi sunt costisitoare, aparatele cu IPL (intense pulsed light), concepute pentru a fi folosite acasă, sunt o metodă ideală de a scăpa de părul nedorit.

Cum funcţioneză? Firul de păr (melanina din acesta) absoarbe lumina emisă de aparat şi o transformă în caldură, distrugând astfel firul de păr de la rădăcină. Aparatul acţionează asupra rădăcinii firului de păr fără a afecta zona înconjurătoare. Pentru că rădăcina este distrusă, nu va mai forma un nou fir de păr.

Epilare cu SPL


Epilarea definitivă cu SPL (Square Pulse Light) este cea mai recentă inovaţie în materie de îndepărtarea părului. Principiul este asemănător cu cel al tehnicii IPL, dar acţionează pe o zonă mai extinsă şi mai profundă, distrugând firele de păr mai eficient şi rapid. Această metodă poate fi realizată numai în saloanele de înfrumuseţare.

Etichete: , , , , , , , , ,