Psyllium te ajuta sa slabesti



"Cel mai bun mod de a adăuga fibre la dietă este creşterea cantităţii de fructe şi de legume din alimentaţie. Acesta înseamnă un minim de 5 porţii de legume şi fructe. Dar cum este de cele mai multe ori imposibil de realizat acest deziderat, un supliment de fibre poate rezolva situaţia" mai spune specialistul, dr. Mencinicopschi.

El recomandă în special suplimentele cu tărâţe de psyllium şi seminte de in, care ajută la detoxifierea întregului organism, şi intensifică procesele de eliminare. Tărâţele de psyllium sunt cunoscute în lumea întreagă pentru efectele lor împotriva constipaţiei, la fel şi seminţele de in.

Acestea din urmă, datorită conţinutului de acizi graşi omega 3, au efect emolient şi lubrifiant asupra colonului, putând să favorizeze eliminarea materiilor fecale întărite ce stagnează zile în şir în colon, la cei care suferă de constipaţie.

"Fibrele din cele două tipuri de seminţe se comportă asemenea unui burete odată ajunse în intestin: se umflă, absorb substanţele toxice, stimulează peristaltismul şi uşurează tranzitul intestinal, eliminând constipaţia", spune profesorul Mencinicopschi

Unde mai pui că fibrele, având capacitate mare de legare a apei, se umflă în stomac şi te ajută să te saturi mai repede, dacă le consumni în timpul meselor. 

"În acelaşi timp, în colon se formează un gel care are capacitatea de a reţine substanţele toxice şi iritante, ceea ce reduce incidenţa cancerului de colon şi a diverticulitei" spune dr. Mencinicopschi.

Deşi sunt un leac foarte bun pentru constipaţie, fibrele nu dau dependenţă şi nu au efecte secundare ca medicamentele laxative. Acestea din urmă se folosesc numai în caz de urgenţă pentru că, folosite pe termen lung, dau dependenţă.

În primul rând, se ajunge la creşterea toleranţei, ceea ce înseamnă că vei avea nevoie de o doză tot mai mare, iar în al doilea rând colonul se "leneveşte" şi nu îşi mai îndeplineşte funcţia dacă nu primeşte laxativul.

Etichete: , , ,